In temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia Romaniei si ale art.
23 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea
tuturor formelor de discriminare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
ART. 1
(1) Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, denumit in continuare
Consiliul, constituit in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare, se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate
al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea
Guvernului.
(2) Consiliul are rolul de a implementa principiul egalitatii intre
cetateni, prevazut in Constitutia Romaniei, in legislatia interna in
vigoare si in documentele internationale la care Romania este parte.
(3) in exercitarea atributiilor sale Consiliul isi desfasoara activitatea
in mod independent, fara ca aceasta sa fie ingradita sau influentata
de catre alte institutii sau autoritati publice.
ART. 2
(1) Pentru indeplinirea rolului prevazut la art. 1 Consiliul exercita
urmatoarele atributii:
a) propune instituirea, in conditiile legii, a unor actiuni sau a unor
masuri speciale pentru protectia persoanelor si categoriilor defavorizate
care fie se afla pe o pozitie de inegalitate in raport cu majoritatea
cetatenilor datorita originii sociale ori unui handicap, fie se confrunta
cu un comportament de respingere si marginalizare atunci cand acestea
nu se bucura de egalitatea sanselor;
b) propune Guvernului proiecte de acte normative in domeniul sau de
activitate;
c) avizeaza proiectele de acte normative care au ca obiect exercitarea
drepturilor si a libertatilor, in conditii de egalitate si nediscriminare;
d) colaboreaza cu autoritatile publice competente in vederea armonizarii
legislatiei interne cu normele internationale in materia nediscriminarii;
e) colaboreaza cu autoritatile publice, persoanele juridice si persoanele
fizice pentru asigurarea prevenirii, sanctionarii si eliminarii tuturor
formelor de discriminare;
f) urmareste aplicarea si respectarea, de catre autoritatile publice,
persoanele juridice si persoanele fizice, a dispozitiilor normative
ce privesc prevenirea, sanctionarea si eliminarea tuturor formelor de
discriminare;
g) primeste petitii si sesizari privind incalcarea dispozitiilor normative
referitoare la principiul egalitatii si nediscriminarii, de la persoane
fizice, organizatii neguvernamentale care au ca scop protectia drepturilor
omului, alte persoane juridice, institutii publice, le analizeaza, adopta
masurile corespunzatoare si comunica raspunsul in termenul prevazut
de lege;
h) colaboreaza cu organizatiile neguvernamentale care au ca scop protectia
drepturilor omului;
i) elaboreaza studii si cercetari privind respectarea principiului egalitatii
si nediscriminarii, pe care le prezinta Guvernului si le da publicitatii;
j) editeaza publicatii in materie;
k) constata si sanctioneaza contraventiile prevazute Ordonanta Guvernului
nr. 137/2000;
l) colaboreaza cu organizatiile similare si cu organizatii neguvernamentale
din domeniul drepturilor omului, din alte state, precum si cu organizatiile
internationale in materie.
(2) Consiliul exercita orice alte atributii stabilite de Guvern sau
de Parlament, prin acte normative, in vederea prevenirii, sanctionarii
si eliminarii tuturor formelor de discriminare.
ART. 3
(1) Consiliul este condus de Colegiul director, organ deliberativ.
(2) Colegiul director este compus din presedinte si 6 membri.
ART. 4
(1) Presedintele este numit si eliberat din functie prin decizia primului-ministru,
din randul membrilor Colegiului director, propusi conform art. 5 alin.
(2), (3) si (4). Presedintele Colegiului director are rang de secretar
de stat si este salarizat potrivit pct. 1 din anexa nr. III la Legea
nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul
bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate
publica.
(2) Presedintele Colegiului director reprezinta Consiliul in relatiile
cu tertii.
(3) Presedintele Colegiului director este ordonator principal de credite.
(4) In cazul absentei sau imposibilitatii temporare de a exercita atributiile,
presedintele Colegiului director desemneaza un membru in calitate de
inlocuitor.
ART. 5
(1) Membrii Colegiului director sunt numiti si eliberati din functie
prin decizia primului-ministru si sunt asimilati, din punct de vedere
al salarizarii, directorului general din ministere.
(2) In vederea numirii membrilor Colegiului director Ministerul Informatiilor
Publice, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Ministerul Justitiei,
Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Administratiei Publice,
Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul de Interne prezinta
primului-ministru cate trei propuneri, cu respectarea prevederilor alin.
(4).
(3) Primul-ministru va numi cate un membru din randul celor trei propusi
de catre fiecare dintre autoritatile publice prevazute la alin. (2).
(4) Poate fi numit membru al Colegiului director orice cetatean roman
care indeplineste urmatoarele conditii:
a) este numai cetatean roman cu domiciliul in Romania si are capacitate
de exercitiu a drepturilor;
b) este licentiat in drept;
c) nu are antecedente penale si se bucura de o buna reputatie;
d) cunoaste limba romana.
(5) La numirea membrilor Colegiului director se va avea in vedere si
prezenta unor persoane apartinand minoritatilor nationale sau categoriilor
defavorizate.
(6) Dupa numire membrii Colegiului director nu mai reprezinta autoritatile
publice care au formulat propunerile privind numirea lor in functie.
(7) Membrii Colegiului director sunt numiti pentru un mandat de 7 ani,
care poate fi innoit o singura data.
(8) Atributiile membrilor Colegiului director sunt stabilite prin regulament
adoptat de Colegiul director.
ART. 6
(1) Membrii Colegiului director pot fi eliberati din functie de catre
primul-ministru numai in urmatoarele cazuri:
a) demisie;
b) expirarea mandatului;
c) incapacitate de munca, potrivit legii;
d) daca a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea
penala;
e) daca nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 5 alin. (4).
(2) in situatia in care impotriva unui membru al Colegiului director
se pune in miscare actiunea penala, acesta se considera suspendat de
drept din functie pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.
in acest caz primul-ministru emite o decizie prin care se ia act de
suspendarea membrului respectiv. Decizia se comunica de indata persoanei
in cauza. Daca se constata nevinovatia membrului, suspendarea sa din
functie inceteaza, acesta fiind repus in toate drepturile avute anterior
suspendarii, si i se vor achita drepturile banesti de care a fost lipsit.
(3) in situatia prevazuta la alin. (1) lit. d) calitatea de membru inceteaza
de drept pe data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
ART. 7
(1) Colegiul director lucreaza valabil in prezenta a cel putin 4 membri.
(2) Colegiul director adopta hotarari, instructiuni si regulamente cu
votul favorabil a cel putin 4 membri.
(3) Presedintele Colegiului director emite ordine cu caracter individual.
(4) Instructiunile si regulamentele cu caracter normativ se publica
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
ART. 8
(1) Structura organizatorica a aparatului propriu al Consiliului este
prevazuta in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
(2) Numarul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Consiliului
este de 50.
(3) Pentru anul 2002 numarul maxim de posturi finantat este de 30.
(4) Personalul necesar pentru fiecare compartiment din structura organizatorica
se stabileste prin regulament adoptat de Colegiul director.
ART. 9
(1) Personalul de specialitate al Consiliului are calitatea de functionar
public, este salarizat potrivit Legii nr. 40/1991, republicata, cu modificarile
si completarile ulterioare, precum si cap. I din anexa nr. I la Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a
salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar,
si indeplineste o functie care implica exercitiul autoritatii de stat.
(2) Membrii Consiliului pot delega personalului de specialitate al Consiliului
calitatea de agent constatator si de organ care aplica sanctiunile pentru
contraventiile stabilite prin Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, avand
competentele prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contraventiilor.
ART. 10
Cheltuielile curente si de capital necesare functionarii Consiliului
se suporta integral de la bugetul de stat.
ART. 11
In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari
Guvernul va asigura spatiul necesar pentru sediul Consiliului.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
---------------
Ministrul informatiilor publice,
Vasile Dincu
Ministrul administratiei publice,
Octav Cozmanca
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Ministrul muncii
si solidaritatii sociale,
Marian Sarbu